images

Noul ATV 2016 Arctic Cat TBX 700 Special Edition EPS

TBX700SE_TimbCamo_2016_W

26/01/2016

Facand parte din segmentul preponderent utilitar – de fapt, pe site-ul oficial Arctic Cat se gasesc la sectiunea “Utility Hardest Working” – modelele 2016 Arctic Cat TBX 700 EPS si noul 2016 Arctic Cat TBX 700 Special Edition EPS sunt doua ATV-uri care confera inainte de toate confort si manevrabilitate, indiferent daca se afla la locul de munca sau cauta aventura.

2016 Arctic Cat 700 TBX Special Edition EPS, cel mai nou model aparut in lineup-ul 2016 Arctic Cat de ATV-uri si SSV-uri, ofera un salt masiv in personalizarea echipamentelor, fata de modelul de baza, inclusiv un solid spoiler fata, aparatori de mana, o teaca speciala pentru protectia armei de vanatoare, un troliu WARN de 1361 kg, jante negre din aliaj de aluminiu, plus schema unica de culori Timber Camo/Orange Metallic.

Versatilitatea acestei editii speciale TBX incepe cu o bena spate rezistenta, care poate transporta o sarcina utila de 136 kg si care basculeaza, stil pick-up cu blocare ori doar se rabateaza si peretii laterali, in functie de natura marfurilor. Cu o serie de atasamente de ancorare la indemana, integrate in cadrul ATV-ului, dar si a benei, plus sine integrate care functioneaza cu sisteme de prindere click-clack, practic exista functii nelimitate de folosire a benei pentru incarcare, fixare, tragere, atasare etc. La aceasta bena se adauga si SpeedRack-ul din fata, cadrul de transport produse, care poate suporta sarcini de aproximativ 45 kilograme, de asemenea prevazut cu o serie de atasamente si fixare accesorii.

Sasiul ofera caracteristici ideale atat pentru munca sustinuta, cat si pentru iesiri in natura: o cursa a suspensiilor duble A-Arms de 25 de cm, garda la sol la 28 cm, un ampatament de 147 cm, care ofera ATV-ului lungimea necesara pentru bena spate. In spate se poate fixa o bila-carlig de tractiune, iar vehiculul poate astfel tracta o remorca sau ce este nevoie, cu o masa de pana la 476 kg.

EPS.digital.diflockl

In inima ATV-ului se afla motorul 700 H1 in patru timpi, racit cu lichid, monocilindric, de 695cc, care ofera performante impresionante si economie importanta de combustibil, datorita sistemului in bucla inchisa al EFI (Electronic Fuel Injection), dar si un raspuns rapid al clapetei care ofera o acceleratie lina si consistenta. Transmisia este automata, fiind deja celebra Duramatic cu modurile High/Low/Reverse/Park. Un comutator electronic plasat pe ghidon, la mana dreapta, stabileste functiile 4WD/2WD/blocare diferential, trecerea intre acestea avand un raspuns instantaneu. De asemenea, pentru performante ridicate in pilotare, TBX 700 EPS Special Edition a fost prevazut cu servodirectia EPS a Arctic Cat, care ofera asistare a directiei incepand de la relantiul motorului si ofera o reducere semnificativa a efortului in modul 4WD, in special cand diferentialul blocabil a fost activat. Sistemul de asistare variabila este ghidat de o unitate de control electronic (ECU) care masoara forta de intrare a directiei fata de rezistenta anvelopelor si viteza ATV-ului oferind adecvat asistenta printr-un motor electric. Rezultatul este un efort de directie mult redus, insa suficient cat sa ofere un feedback precis pilotului in a simti relatia dintre roata si teren.

engine

Cu un rezervor de combustibil de 22 de litri capacitate, arbori sigilati si bucse la suspensie cu durabilitate nelimitata, singurul lucru pe care il are de facut utilizatorul TBX 700 e sa se concentreze pe pilotare si ceea ce are de facut. Printre alte caracteristici ale modelului pot fi enumerate: anvelope de inalta rezistenta Duro 3 Star Kaden 25×8-12 pe fata, respectiv 25×10-12 pe spate, sistem de franare hidraulic pe discuri, faruri duble halogen pe fata si far simplu spate, instrumente de bord cu afisaj digital, precum si spatii de depozitare laterale, in aripa protectoare a rotii, in care se pot transporta diverse sarcini pana in 9 kg fiecare.

stocare

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,